Află cine sunt

Bună, sunt Simona. Sunt psihoterapeut și ex-ITista, soție și mamă.

Îmi place să aduc ordine și claritate în haosul emoțional.

Știu să ajut oamenii să depășească blocajele emoționale și momentele dificile din viața lor prin strategii personalizate.

De aproape 20 de ani ajut oamenii, echipele și corporațiile să-și atingă obiectivele propuse. Am lucrat în IT ca team leader, manager de proiecte și servicii.

În 2016, am părăsit ceea ce cunoșteam pentru ceea ce aveam nevoie. M-am lăsat ghidată de curiozitate și pasiunea pentru cunoașterea și m-am aventurat într-un domeniu diferit, psihologia.

Sunt specializată în terapia sistemică de cuplu și familie, terapie prin joc si dramaterapie (arte teatrale), terapia centrată pe emoții, sunt și consilier de dezvoltare personală cu o specializare în atașamentul mamă-fiică.

Sunt fascinată de mintea umană, de alegerile pe care le facem și de moștenirile pe care le lăsăm în urma noastră.

Scopul meu e să însoțesc oamenii aflați într-un impas din punct de vedere personal și/sau profesional prin procese terapeutice de deblocare.

Pe lângă ateliere, programe online și sesiunile de psihoterapie, îmbin experiența mea de leader, manager și psihoterapeut cu cea de soție și mamă a doi copii care mă ghidează în propriul meu proces de dezvoltare.

Îmi place să fiu în natură, să fac drumeții prin munți și să petrec timp cu familia mea. Dar, cel mai des în timpul liber pot fi văzută cu o carte în mână.

Scrie-mi pe simona.bordeanu@gmail.com  sau programează o sesiune de cunoaștere și hai să vedem cum putem lucra împreună! 

Te pot ghida să

Să îți înțelegi tiparele de viață!

Înțelegi cum funcționezi si care sunt mecanismele de schimbare.

Îți poți înțelege trecutul!

Să ai mai multă încredere în tine!

Înveți cum să depășești blocajele care îți mențin o încredere scăzută în tine.

Îți poți schimba povestea!

Să atingi potențialul!

Te ghidez spre a-ți realiza potențialul, astfel încât să fii mai curajos în oportunitățile personale și profesionale.

Îți poți schimba viitorul!

Întreabă-mă cum!