Ce spun cei cu care am lucrat...

  • Madalina T.

    Cea mai bună decizie a fost să apelez la dumneavoastră. Fiecare ședință m-a ajutat să trec peste emoțiile negative, să mă iubesc pe mine și să îmi schimb percepția negativă despre ceea ce credeam eu a fi "stres", "anxietate" și "agitație".

  • Loredana A.

    Sunt foarte recunoscătoare ca am dat peste Simona. Prin dedicarea ei, m-a ajutat să-mi procesez traumele, deci să-mi cresc inteligența emoțională, într-un timp destul de scurt. Mi-a inspirat incredere, astfel încât procesul a fost unul fluid, iar temele propuse au fost interactive și m-au ajutat foarte mult în proces

  • Cosmin I.

    Imi doream de 4 ani să încep ședințele de psihoterapie, dar poveștile horror auzite din diferite părți și prețurile extraordinar de ridicate m-au ținut departe.

    Acum, după 8 ședințe, mă simt foarte norocos că am întâlnit-o pe Simona care oferă un serviciu excepțional. Simt că acum pot înțelege de unde apar și cum pot să schimb diverse comportamente de ale mele, o parte dintre ele fiind patologice și făcându-mi viața puțin mai grea.

  • Claudia T.

    Sunt recunoscătoare pentru implicarea și blândețea cu care m-ai întâmpinat. Ești un om minunat cu care am rezonat imediat. M-ai ajutat să deschid "uși" greu accesibile și mi-ai oferit instrumente valoroase pentru dezvoltarea personală. Te apreciez și îți mulțumesc!

  • Carmen A.

    Cand am intalnit-o pe Simona prima data, eram intr-o criza de identitate si simteam ca tot ce mi se intampla e peste nivelul meu de intelegere. Simona e foarte organizata, nu m-a judecat niciodata si am reusit sa ma deschid foarte repede catre ea. Fara Simona, azi nu as fi reusit sa-mi manageriez viata atat de bine.Am recomandat-o cu incredere si unui prieten.

  • Domnica

    Simona m-a ajutat să trec peste o perioadă dificilă din viața mea.

    Pe parcursul ședințelor a dat mereu dovadă de empatie și dedicare, iar discuțiile pe care le-am purtat m-au ajutat să conștientizez aspecte importante și să găsesc soluții la problemele pe care le întâmpinam.

    Este un psihoterapeut excepțional. Recomand cu drag.

  • Cosmin R.

    O fire caldă, deschisă, care mi-a transmis o energie pozitivă și siguranță încă de la prima ședință. Recomand cu căldură

  • Georgiana Z.

    Am început de scurt timp sa lucrez cu doamna Simona, fiind prima mea experienta in terapie. Am fost placut surprinsă de modul in care a abordat fiecare situație si problema si cum am reușit sa ma deschid intr-un timp atât de scurt. Îmi place si ma ajuta modul in care lucram împreuna, iar cu timpul sunt sigura ca voi reuși sa devin omul care mereu mi-am dorit sa fiu. Cu ajutorul doamnei Simona, reușesc sa trec cu ușurintă prin toate obstacolele si problemele care îmi apar și totodata incep sa îmi cunosc și accept corpul, mintea și fricile. O recomand cu încredere pentru oricine are nevoie de ajutor de la o persoana calda, profesionalista și eficientă!

  • Ana C.

    Am început terapia după lungi perioade în care am amânat, în care eram nesigură sau în care nu găseam pe cineva care să îmi ofere acel feeling de siguranță de la prima vedere. Asta până am găsit-o pe doamna Simona și am simțit să fac acest pas încă din primele minute. Mă declar complet mulțumită de tot ceea ce facem în cadrul ședințelor de terapie, de cum gestionează ea tot ceea ce se întâmplă și îmi schimbă modul de a gândi în bine. Este una dintre cele mai empatice și sweet persoane pe care eu le-am cunoscut și mă simt mult mai bine de când lucram împreună la tot ceea ce simt ca nu pot controla singură. O recomand cu toată căldura oricărei persoane care are nevoie să se simtă înțeleasă fără a fi judecată și care totodată dorește să își rezolve anumite probleme cu sinele sau cu cei din jur. She’s simply the best!!!

  • Roxana T.

    Pe Simona am descoperit-o prin intermediul unei prietene si am descoperit un om bland, rabdator si care stie sa te faca sa te simti auzit si vazut. Desi cochetam de mult cu ideea terapiei, abia in momentul in care am vazut la prietena mea schimbari -in bine- in ceea ce priveste patternul ei de gandire, am indraznit si eu. Pentru toti cei care inca au dubii si ezita, asta e semnul vostru de a incepe acum terapia: schimba vieti :).

  • Corina C.

    Am hotarat sa incept terapia intr-un moment de pace al vietii mele. Vroiam sa incep "curatenia" cu bateriile incarcate. Cu ajutorul Simonei am ridicat covorul ala greu, prafuit, nemiscat de mai bine de 20 de ani si am infruntat ce era de infruntat, am iertat ce era de iertat si am aruncat cosul de gunoi plin de ganduri toxice si resentimente. Datorita Simonei respir un aer mai proaspat acum si vad totul mult mai clar. Inca nu am terminat curatenia.. To be continued..

  • Ana

    De la prima ședință cu doamna psiholog Simona, am simțit o schimbare pozitivă în viața mea. Ea a fost foarte atentă și am simțit că mă ascultă cu adevărat. Am avut ocazia să îmi exprim grijile și temerile și am primit sfaturi și tehnici practice pentru a le gestiona mai bine. Sunt recunoscătoare pentru sprijinul și ghidarea ei și recomand cu încredere sedințele cu doamna psiholog Simona!

  • Marta S.

    Am norocul de a lucra cu doamna psiholog Simona, care mi-a fost de un real ajutor în timpul primului an de medicină. Cu pricepere și empatie, m-a ajutat să gestionez situațiile stresante din timpul facultății, să mă cunosc mai bine ca persoană și să abordez într-un mod nou relația cu familia mea, oferindu-mi înțelegere mai profundă. De asemenea, m-a sprijinit să depășesc aspecte din trecut, ceea ce mi-a adus o mai mare încredere în mine. Sunt profund recunoscătoare pentru toată asistența pe care mi-a oferit-o și o recomand cu încredere oricui are nevoie de ajutor în gestionarea problemelor personale și emoționale.

  • Nicole P.

    I started with Simona in couples therapy but found myself on a solo path of development in the end. I appreciated her patients throughout the whole experience, and the support she provided for both of us initially and separately thereafter. As you e noticed we done our sessions in English, and in Romanian sometimes. I was looking for someone who can be flexible in terms of language and with Simona that was effortless. Thank you so much for all your input Simona :)

  • Monica S.

    Simona a reusit sa creeze spatiul sigur si necesar sa ma ajute sa ma deschid de la prima sedinta. Abordarea sa empatica și profesionala m-a ajutat sa ma descopar, sa ma inteleg mai bine si sa fac progrese semnificative in ceea ce priveste obiectivele mele intr-un timp destul de scurt. Am apreciat ca in primele sedinte am avut un plan de urmat care ne-a ajutat sa construim impreuna o fundatie pentru restul sesiunilor. Consider ca experienta ei profesionala inainte de a deveni psiholog este un avantaj in discutiile purtate, intrucat ma poate intelege mai bine si ma poate ajuta sa navighez unele situatii intr-un alt mod decat un psiholog obisnuit. O recomand din suflet pe Simona tuturor celor care au nevoie de un sprijin/partner intr-o calatorie catre autocunoastere si descoperire.

  • Roxana H.

    Cel mai remarcabil aspect al colaborarii cu Simona a fost capacitatea ei de a ma ajuta sa pun ordine in gandurile mele. Ma simt in fiecare sedinta ca si cum puzzle-ul confuz al vietii mele se alineaza treptat si incepe sa capete sens. Prin intermediul terapiei am descoperit ca pot face alegeri mai bune si sa abordez provocarile cu incredere. Abilitatile Simonei in domeniul psihologiei sunt evidente in fiecare sedinta. Aceasta creeaza un mediu sigur si plin de incredere in care ma simt libera sa explorez cele mai profunde si complexe aspecte ale vietii mele. Cu rabdare si empatie ma ghideaza in momentele dificile si ma ajuta sa inteleg si sa gestionez emotiile care ma tulbura. O recomand din suflet pentru o calatorie spre autodescoperire si vindecare.

  • B. D.

    Am resimtit o usurare in suflet de la prima sedinta. Un psiholog foarte bun, m-a ajutat sa gestionez sentimentele pe care le am si sa fac in asa fel incat sa nu ma acapareze starile negative, sa inteleg ca eu contez la fel de mult precum celelalte persoane si sa ma apreciez. Apelez mereu cu incredere in momentul in care am nevoie de indrumare.

  • Corina P.

    Simona mă ajută să înțeleg mai multe lucruri despre mine și să îmi ,,descâlcesc" gândurile. Am 24 de ani, mă aflu într-un moment în care am nevoie de ghidaj pentru a lua diverse decizii legate de viața profesională și personală și de asemenea, am nevoie să mă descopăr și să mă înțeleg. Întâlnirile cu Simona m-au ajutat mult și îmi place că pe lângă experiența și cunoștințele de psiholog, are în spate și experiența de viață și experiența profesională anterioară care rezonează cu interesele mele. Astfel, pe lângă faptul că vizualizăm totul din perspectivă psihologică, îmi oferă și sugestii/sfaturi practice despre cum ,,să te miști" în lumea modernă. Mai mult decât atât, îmi place că ședințele sunt de 70 de minute - timp suficient pentru a vorbi și a lămuri diverse aspecte (o mare diferență față de alți psihologi unde ședințele sunt de 50 de minute și te simți pe grabă).

  • Eva S.

    Toate trăirile noastre au nevoie de un sens — sens pe care îl putem găsi sub îndrumare. Alege să scoți potențialul maxim din tine. Cu profesionalism și vocație, doamna psiholog Simona Bordeanu, are darul de a reuși să găsească sensuri la diferitele stări emoționale acolo unde par să nu existe. Pentru orice problemă este nevoie de timp și perseverență!

  • Cristiana S.

    Recent am apelat la terapie și sunt atât de recunoscătoare că am găsit-o pe Simona. Este profesionista in ceea ce face si m-a ajutat enorm în doar puțin timp. Expertiza și abordarea ei față de terapie m-a ajutat sa navighez în circumstanțe dificile ale vieții. Ea creează un mediu sigur și fără judecăți care mi-a permis să mă deschid și să-mi explorez gândurile și sentimentele. Mă simt auzita și înțeleasa în timpul sesiunilor noastre și plec mereu simțindu-mă împuternicita și inspirata. Recomand cu căldură Simona Bordeanu oricui caută o terapie plină de compasiune și eficientă.